Acasa » Arhiva stiri » 2000 de porci au fost testați în vederea prevenirii și combaterii pestei porcine clasice
2000 de porci au fost testați în vederea prevenirii și combaterii pestei porcine clasice
Conform Agroinfo, peste 2000 de probe de sânge au fost recoltate de la porcii de pe raza județului Suceava pentru testarea de pestă porcină clasică, rezultatul fiind negativ, a declarat Petrea Dulgheru, șeful Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava.
Potrivit acestuia, au fost verificate circa 1.160 exploatații neprofesionale și patru exploatații comerciale de creștere și îngrășare a suinelor. În același timp, toți mistreții vânați în cele 72 de fonduri de vânătoare aflate pe teritoriul județului au fost testați, rezultatele fiind, de asemenea, negative.
Șeful DSVSA Suceava a amintit că România a obținut, în 6 decembrie, dreptul de a exporta carne de porc și produse din carne de porc în Uniunea Europeană și în țările terțe, începând de la 1 ianuarie 2012, în baza deciziei luate în ședința Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animalelor, desfășurat la Bruxelles.
La luarea acestei hotărâri a contribuit în principal raportul elaborat de specialiștii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), în care a fost prezentat modul în care a fost implementat Programul național de monitorizare și control al pestei porcine clasice în România.
« Arhiva stiri