Acasa » Arhiva stiri » 45 de elevi din două localități timișene au analizat apele râurilor Bega și Timiș
45 de elevi din două localități timișene au analizat apele râurilor Bega și Timiș
Timișoara, 26 Octombrie 2011: 45 de elevi ai școlilor generale din localitățile timișene Parța și Sânmihaiu Român au participat de curând, cu ocazia “Zilei Mondiale a Monitorizării Calității Apei”, la testarea calității apelor râurilor Bega și Timiș. Pentru al patrulea an consecutiv, acțiunea inițiată de voluntarii Smithfield Ferme și Smithfield Prod ca ecou în România al proiectului internațional cu același nume, a adunat la acest eveniment elevi, cadre didactice, dar și reprezentanți ai Gărzii de Mediu și ai Administrației Bazinale Apele Banat.
Elevii participanți au avut ocazia să descopere metodele de testare a calității apelor și chiar să experimenteze cum se realizează acest proces, în cadrul lecțiilor deschise organizate. Cu ajutorul trusele de testare, puse la dispoziție de Smithfield Ferme și Smithfield Prod, copiii au putut evalua nivelul de calitate a apei, prin măsurarea următorilor parametri: nivelul de oxigen dizolvat, pH-ul (aciditatea), turbiditatea (claritatea) și temperatura sursei de apă. Ei au fost îndrumați în demersul experimental de voluntari Smithfield și de cadrele didactice ale catedrelor de biologie și chimie din școlile de proveniență, profesorii Virginia Buzilă (Școala cu clasele I-VIII din Parța) și Dina Silvia (Școala Generală din Sânmihaiu Român).
Acțiunea socio-educativă susținută de companiile Smithfield are ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare, în rândul generațiilor tinere, a importanței resurselor de apă și a protejării acestora. În fiecare an, un număr tot mai mare de elevi sunt încurajați să se implice în protejarea resurselor de apă prin intermediul lecțiilor deschise desfășurate cu ocazia Zilei Mondiale a Monitorizării Calității Apei.
“Ca și în anii trecuți, dorim să atragem atenția asupra importanței menținerii calității apelor, element indispensabil pentru asigurarea stării de sănătate a populației. Grija față de mediul înconjurător reprezintă o datorie de onoare pe care fiecare cetățean trebuie să și-o însușească începând de la vârstele cele mai fragede. Ne bucurăm că prin aceste acțiuni avem ocazia să implicăm societatea civilă reprezentată prin cei mai tineri și mai curioși membri ai săi”, a declarat Bogdan Mihail, Președinte Smithfield România.
Ziua Mondială a Monitorizării Calității Apei presupune o activitate didactică-educativă cu rol de informare asupra importanței păstrării unui mediu curat, ce se derulează începând cu 22 martie (Ziua Internațională a Apei) și până la 31 decembrie. În 2010, peste 200.000 de persoane din 85 de țări au participat la acțiunile de testare și verificare a apelor din regiunile în care trăiesc și locuiesc. În 2010, România a ocupat locul al treilea în ceea ce privește volumul de date raportat, colectat din peste 300 de locații monitorizate.
Programul de monitorizare a apelor se desfășoară sub egida Asociației Internaționale a Apelor, fiind susținut de Agenția Statelor Unite pentru Protecția Mediului și de numeroase companii recunoscute la nivel internațional, printre care și Smithfield Foods. Programul își propune să atingă în 2012 pragul de 1 milion de persoane care să participe la activități de monitorizare a apelor din localitățile în care trăiesc. Pentru mai multe informații, puteți accesa pagina oficială a programului www.worldwatermonitoringday.org.
Din 2004, când a intrat pe piața românească, Smithfield Ferme a investit în operațiunile sale din România peste 500 milioane USD. Astăzi, în România compania operează 48 de ferme active în județele Timiș și Arad, construite în mare parte în regim green-field (peste 50.000 scroafe, 850.000 porci comerciali pe an) și două fabrici ultramoderne de nutrețuri combinate. Fermele de creștere și fabricile de producție nutrețuri combinate sunt unități certificate prin Sistemul de management integrat (obținând certificările pentru calitate ISO 9001:2008, mediu ISO 14001:2004 și sănătate și securitate ocupațională OHSAS 18001:2007 și ISO 22000 pentru siguranța alimentului). Activând pe raza a peste 30 de comune și orașe, în județele Timiș și Arad, activitatea de responsabilitate socială a Smithfield Ferme conține și o importantă componentă financiară, contribuind anual la dezvoltarea economică a zonei, prin aportul semnificativ la bugetul acestor localități, cu peste 5 milioane RON anual.
Smithfield Prod este cel mai mare abator din România cu o capacitate de producție de 600 de capete pe oră, fiind situat pe locația fostului COMTIM, în județul Timiș. Valorile Smithfield Prod sunt siguranța alimentară, responsabilitatea față de mediul înconjurător, înțelegerea specificului local și sprijinul comunității locale în care își desfășoară activitatea, dezvoltarea continuă a tehnologiilor folosite și crearea unui mediu de lucru plăcut angajaților. Smithfield Prod este o companie certificată ISO 14001:2004 Sistemul de Management al Mediului și ISO 22000: 2005 Sistemul de Management al Siguranței Alimentare.
« Arhiva stiri