Stiri din industria carnii

Acasa » Arhiva stiri » A fost înființată Asociația Crescătorilor de Taurine de Carne

A fost înființată Asociația Crescătorilor de Taurine de Carne


Ședința de constituire a Asociației Naționale a Crescătorilor de Taurine de Carne (ANCTC) a fost găzduită de Consiliul Județean Suceava.



Conform cotidianului Recolta, pe lângă crescătorii de animale din toată țara, la constituirea asociației a participat și fostul ministru al Agriculturii, Gheorghe Flutur, președinte în exercițiu al Consiliului Județean Suceava.

Suceava a fost aleasă pentru acest eveniment, potrivit lui Gheorghe Flutur, urmare a precedentului existent prin înființarea Asociației “Produs de Bucovina”.

Flutur a mai declarat, la înființarea ANCTC, că “După înființarea Asociației Produs în Bucovina, astăzi e o inițiativă cu caracter național, Asociația Crescătorilor de Taurine de Carne. Am fost din primul moment de acord să găzduiesc și să particip la această inițiativă, pentru că socotesc că Suceava și zona Bucovinei sunt îndreptățite să fie locul unde se înființează această asociație, deținând în momentul de față locul unu pe țară la numărul de taurine de carne, aproape 170.000”, a declarat președintele CJ Suceava. (TS)

« Arhiva stiri

comentarii: 0trimite unui prieten
Pentru a posta comentarii trebuie sa fiti logat(a)
nu am cont : inregistrare »
Solutii si ingrediente pentru produse din carne