Stiri din industria carnii

Acasa » Arhiva stiri » ANPC: parizer de curcan din șorici și slănină de porc

ANPC: parizer de curcan din șorici și slănină de porc


Aproximativ 90% dintre comercianții de carne verificați au fost depistați cu nereguli, a declarat marți, 4 octombrie, Constantin Cerbulescu, președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

În luna septembrie, inspectorii de la Protecția Consumatorilor au controlat modul de comercializare a produselor din carne, fiind verificați 158 de operatori economici, dintre aceștia 139 (88%) își desfășurau activitatea neconform. Amenzile au însumat peste 430.000 de lei.

Un procent de 41% (2.300 kg) din totalul celor 5.600 kilograme preparate din carne supuse controlului se situa în afara prevederilor legale. De asemenea, 43% din 63 eșantioane prelevate de inspectorii ANPC prezentau nereguli. Au fost retrase definitiv de la comercializare 152 kilograme de carne aterată, cu termenul de valabilitate expirat sau care afectau interesul economic al consumatorilor.

Valoarea acestor produse este de 2.900 lei. Au fost de asemenea oprite de la comercializare 1.750 kilograme de preparate din carne, fiind aplicate 159 de sancțiuni, dintre care 110 amenzi.

Încălcările normelor legale au avut drept urmări principale prezența caracteristicilor fizico-chimice și organoleptice neconforme; salam cu mucegai pe membrana produsului, cârnați de Pleșcoi din carne de oaie, cu aspect vechi și suprafață lipicioasă.

Alte produse conțineau sare și apă peste limitele admise; salam de vară, salam Victoria, cârnați cabanos. Președintele ANPC a exemplificat, dintre preparatele cu abateri de la prevederile legale privind informarea consumatorului, un produs comercializat ca parizer de curcan, având însă în compoziție următoarele ingrediente: emulsie de șorici și slănină de porc. (TS)

« Arhiva stiri

comentarii: 0trimite unui prieten
Pentru a posta comentarii trebuie sa fiti logat(a)
nu am cont : inregistrare »
Solutii si ingrediente pentru produse din carne