Acasa » Arhiva stiri » Dacian Ciolos, comisar european pentru Agricultura
Dacian Ciolos, comisar european pentru Agricultura
Fostul ministru roman al Agriculturii a obtinut acelasi portofoliu si în viitoarea Comisie Europeana, a anuntat Jose Manuel Barroso, Presedintele Comisiei Europene.
In varsta de 40 de ani, Dacian Ciolos este inginer agro-economist, si-a facut studiile în Franta si este doctorand în Economia dezvoltarii agricole, agro-alimentare si rurale. Presedintele CE a apreciat ca Dacian Ciolos a fost "cel mai competent nume" de pe lista candidatilor pentru acest portofoliu. "Daca va uitati la CV-ul lui, veti vedea ca este cel mai competent nume", a afirmat Barroso, subliniind ca romanul a lucrat în acest domeniu "aproape toata viata". Barroso a mai spus ca l-a apreciat pe Ciolos pentru faptul ca are o viziune moderna asupra agriculturii, dar si asupra dezvoltarii rurale, ceea ce este conform cu propunerea facuta de el la PE.
Agricultura, portofoliul obtinut de tara noastra, este unul dintre cele mai importante din blocul comunitar si are alocat pentru anul viitor aproape o treime din bugetul Uniunii Europene.« Arhiva stiri