Acasa » Arhiva stiri » Evaluare a Comisiei Europene privind pesta porcină
Evaluare a Comisiei Europene privind pesta porcină
(Agerpres) Experții Comisiei Europene vor mai efectua o nouă misiune de evaluare în România, cel mai probabil în luna septembrie a acestui an, pentru verificarea unor aspecte tehnice necesare obținerii acordului de reluare a exporturilor pe piața comunitară cu carne și produse din carne de porc, a declarat pentru AGERPRES președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiș.
"În ultima misiune efectuată de experții comunitari, în luna iulie, au fost făcute verificări și am agreat de comun de acord ca o serie de aspecte tehnice să mai fie revizuite într-o misiune nouă de evaluare, care ne va fi anunțată ulterior, dar care va avea loc, cel mai probabil, în septembrie. Aceasta presupune verificarea măsurilor pe analiza riscului, având în vedere că suntem la granița cu statele terțe unde evoluează peste porcină. În jurul fermelor va trebui să facem prelevări de sânge ca să se vadă că porcii sunt sănătoși", a precizat Roatiș.
Potrivit ministrului agriculturii, Valeriu Tabără, lipsa exporturilor de carne de porc a redus efectivele de porcine cu peste două milioane de capete, în mai puțin de 10 ani, până la un nivel de 5,387 milioane capete,. Experții români consideră că potențialul României de export ar fi î prima etapă de circa 1,5 milioane de capete (carne și produse din carne n.r.).
Ultimele focare de pestă porcină din România au fost înregistrate în 2007, în județul Timiș, la fermele companiei americane Smithfield, unde au fost sacrificați peste 50.000 de porci. În prezent, în România sunt crescuți 5,3 milioane de porci în ferme mari și în gospodării ale populației, din care numai 1,4 milioane în exploatații profesionale.
Consumul anual în România se ridică la circa 11 milioane de porci, acesta fiind asigurat în proporție de 60% numai din importuri. Potrivit datelor MADR, în 2010, importurile de carne de porc proaspătă sau refrigerată a ocupat primul loc în schimburile comerciale cu produse agroalimentare, fiind aduse de pe piețele intra și extracomunitare circa 198.914 tone, în valoare de 304,7 milioane euro. Înainte de 1989, în România erau crescuți aproape 15 milioane de porci.
« Arhiva stiri