Potrivit Agroinfo, datele Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale arată că, în 2010, producția de carne de porc a fost de circa 553.000 tone în viu, iar în primele zece luni ale anului 2011 datele operative indică o producție de aproximativ 365.000 tone în viu.
Importurile de carne de porc în România, în 2010, au totalizat circa 200.000 tone carne de porc, iar în primele opt luni ale anului 2011 cantitatea importată a fost de 106.000 tone carne de porc.
Se preconizează ca importurile de carne de porc să scadă și să crească procentul de export pentru echilibrarea balanței comerciale la acest produs.
Reluarea exporturilor înseamnă relansarea sectorului cu efecte benefice asupra dezvoltării și a valorificării producției de cereale și plante tehnice. “Agricultura a contribuit substanțial la creșterea economică din anul 2011, care se va ridica semnificativ peste 2%.
Creșterea spectaculoasă a agriculturii, de 16,4% pe primele 9 luni ale anului anterior, va fi desigur greu de replicat în anul 2012 din pricina dependenței de vremea mai puțin prietenoasă. Dar avem noi șanse de dezvoltare în urma ridicării restricțiilor privind exportul cărnii de porc”, apreciază Andreea Paul, consilierul de stat pe probleme economice al premierului.
Aceasta s-a reprezentanți ai asociațiilor profesionale din industria cărnii din Moldova, în zilele de 13 și 14 ianuarie, pentru a discuta despre principalele provocări din industria de profil, în contextul în care, pe 6 decembrie 2011, România a obținut dreptul de a exporta carne de porc și produse din carne de porc în Uniunea Europeană și în țările terțe.
« Arhiva stiri