Stiri din industria carnii

Acasa » Arhiva stiri » MADR: Comunicat de presă

MADR: Comunicat de presă


Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, România este autorizată să comercializeze și să exporte carnea de porc pe piața intracomunitară și în țările terțe.

Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animalelor care s-a desfășurat la Bruxelles în data de 6 decembrie 2011. În acest context, participarea României cu carne și produse din carne de porc la comerțul intracomunitar și exportul către țările terțe, se va realiza după publicarea Deciziei în Jurnalul Oficial European.

La baza acestei hotărâri a stat raportul elaborat de către specialiștii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), care a prezentat modul în care autoritatea competentă din România a implementat atât Programul Național de Monitorizare și Control al Pestei Porcine Clasice în România cât și sistemele de biosecuritate și trasabilitate dezvoltate în cadrul sistemului canalizat.

La această decizie au contribuit și demersurile făcute de reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), ai asociațiilor profesionale din domeniu, precum și de membrii Reprezentanței Permanente a României la Bruxelles. Totodată, precizăm că ministrul agriculturii, Valeriu Tabără, a purtat personal discuții pe această temă cu John Dalli, Comisarul European pentru Sănătate și Protecția Consumatorului și cu Dacian Cioloș, Comisarul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.

„Această reușită se datorează eforturilor de peste un an de zile iar acest accept, care trebuie conservat prin toate măsurile de securitate sanitare-veterinare, certifică faptul că în perspectiva imediată vor beneficia de această măsură cât mai multe ferme crescătoare de porci, unități de procesare a cărnii de porc și a preparatelor din carne de porc.

Reluarea exporturilor înseamnă relansarea sectorului cu efecte benefice asupra dezvoltării și a valorificării producției de cereale și plante tehnice”, a declarat ministrul Valeriu Tabără.
Canalul securizat pentru comerț intracomunitar presupune stabilirea unei rețele de ferme, abatoare și unități sigure care îndeplinesc toate cerințele de biosecuritate și trasabilitate, din care să poată fi comercializată carnea de porc pe piața europeană și extraeuropeană.
În prezent sunt 49 de unități de producție și un abator care au fost aprobate în cadrul sistemului canalizat, pentru care se estimează un export pentru anul 2012 la nivelul producției de peste 20.000 tone echivalent carcasă.

Sistemul pentru comerț intracomunitar este deschis și reprezintă punctul de plecare pentru extinderea canalului securizat pentru toate unitățile care îndeplinesc condițiile de biosecuritate și sanitare veterinare.
Astfel, se așteaptă ca importurile de carne de porc să scadă și să crească procentul de export pentru echilibrarea balanței comerciale la acest produs.

*****

Datele Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale arată că în anul 2010 producția de carne de porc a fost de circa 553.000 tone în viu iar în primele zece luni ale anului 2011 datele operative indică o producție de aproximativ 365.000 tone în viu.

În ceea ce privește importul de carne de porc în România, acesta a fost în anul 2010 de circa 200.000 tone carne de porc iar în primele opt luni ale anului 2011 cantitatea importată a fost de 106.000 tone carne de porc.

« Arhiva stiri

comentarii: 0trimite unui prieten
Pentru a posta comentarii trebuie sa fiti logat(a)
nu am cont : inregistrare »
Solutii si ingrediente pentru produse din carne