Una dintre piesele grele de pe piața mezelurilor din România, Principal Company SA, reușește să facă din cel mai mare creditor al său (statul român) un mare perdant.
Conform săptămânalului constănțean Atitudinea, urmare a tertipurilor la care au apelat acționarii acestei societăți, ANAF a rămas să-și recupereze sumele datorate de Principal Company, de la ceilalți creditori, care sunt societăți ce aparțin patronilor firmei aflate în faliment.
Din dosarul de faliment aflat la Tribunalul Buzău reiese că reprezentantul ANAF atenționează magistrații acestei anomalii economice, subliniind că ANAF nu a fost primită la masa credală deși are de recuperat de la Principal Company peste 30 de milioane de euro, reprezentând datoriile istorice către stat ale producătorului Matache Măcelaru și Salonta.
Au însă prioritate creditori precum Signus România sau Euroavipogrup SA, firme aflate în portofoliul patronilor societății Principal Company SA. (TS)
« Arhiva stiri