Conform Agroinfo, citând Agerpres, grupul de firme Smithfield România a trimis spre zonele izolate din cauza zăpezii circa 10 tone de alimente, prin două transporturi umanitare.
„S-au trimis aproximativ 10 tone de produse din carne, conserve și legume din portofoliul propriu. Primul transport, de 2 tone, a ajuns pe aeroportul Bacău, de unde a fost distribuit în localitățile afectate de căderile abundente de zăpadă din Vrancea, iar celelalte 8 tone au fost transportate terestru spre aceleași destinații”, a declarat Cristina Bodea, PR manager al companiei Smithfield.
Un alt transport cu aproape 5 tone de alimente neperisabile a luat calea aerului duminică seară, spre Bacău.
« Arhiva stiri