Stiri din industria carnii

Acasa » Arhiva stiri » Târgul Produs în Bucovina, amânat la Timișoara

Târgul Produs în Bucovina, amânat la Timișoara


Târgul “Produs în Bucovina”, programat să înceapă în 7 octombrie, la Timișoara, a fost amânat, conform postului Radio Suceava, până “la o dată ce va fi stabilită ulterior”.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că evenimentul programat pentru 7 –9 octombrie a fost amânat deoarece “din motive obiective, Florin Piersic, unul dintre promotorii proiectului inițiat de Asociația “Produs în Bucovina” împreună cu C.J. Suceava, nu poate ajunge la Timișoara.

Din această asociație fac parte câteva zeci de producători și procesatori de lapte.

Săptămâna trecută, consilierii județeni din Suceava au aprobat proiectul de hotărâre privind alocarea unui buget de 60.000 de lei pentru desfășurarea și promovarea Târgului de Toamnă de la Timișoara.

În cadrul Consiliului Județean suceava au intervenit însă dispute între consilierii care au votat proiectul și cei care s-au opus, afirmând că Asociația “Produs în Bucovina” este o grupare care înregistrează profit comercial și – în consecință – nu trebuie să organizeze astfel de evenimente pe bani publici.

În replică, Gheorghe Flutur i-a acuzat pe oponenții acțiunii că își demonstrează în acest fel subordonarea la jocurile politicianiste și dezinteresul pentru promovarea Bucovinei. (TS)

« Arhiva stiri

comentarii: 0trimite unui prieten
Pentru a posta comentarii trebuie sa fiti logat(a)
nu am cont : inregistrare »
Solutii si ingrediente pentru produse din carne