Asociația Produs de Cluj împreună cu Consiliul Județean Cluj organizează între 15 și 23 decembrie cea de-a patra ediție a Târgului organizat sub genericul Produs de Cluj.
Conform președintelui Consiliului Județean, Alin Ghișe, se anticipează ca un mare număr de clujeni să se bucure de posibilitatea achziționării sau degustării produselor tradiționale locale din carne, a micilor și altor preparate la grătar, asezonate cu vin fiert.
La eveniment participă peste 50 de expozanți și alte câteva zeci de interpreți de muzică populară și colindători. De Ignat, vizitatorii vor avea prilejul să participe la tăierea porcului și la pregătirea de caltaboși, cârnați și alte produse specifice sărbătorilor de iarnă.
Totodată, invitații vor avea șansa de a câștiga, prin tragere la sorți, unul dintre coșurile cu produse de Cluj din gama celor ce fac obiectul manifestării. (TS)
« Arhiva stiri